Fenomenul “Timisoara”

Poli Timisoara

Echipa studenţească fondată odată cu crearea universităţii politehnice de Traian Lalescu în 1921, a stat în conul de umbră al marilor echipe ale oraşului din perioada interbelică, Ripensia şi Chinezul. După război şi după o scurtă vreme de succes ai rivalei CFR Timişoara, însă, Poli a preluat ştafeta fotbalului timişorean, dar nu a reuşit la nici un moment dat să egaleze rezultatele obţinute de cele două mari echipe ale Timişoarei înaintea perioadei comuniste. Având de suferit din cauza regimului dictatorial şi deservind echipele centrale cu jucători, în mod silit, echipa emblemă a Timişoarei a oscilat adesea între primele doua eşaloane. În ciuda câtorva prezenţe sporadice în cupele europene şi a eliminării unor cluburi precum Celtic Glasgow şi Atletico Madrid, Poli nu a reuşit să câştige niciodată campionatul României.

La câţiva ani după căderea comunismului a urmat şi decăderea echipei, în principal datorită scindării de universitate. Noul sponsor venit la club, italianul Claudio Zambon, nu a reuşit să menţină echipa în primele ligi româneşti. Echipa ce reuşea un egal în 1991 cu Real Madrid a ajuns, până în 1995, în divizia secundă. Acolo, echipa timişoreană nu a reuşit să răzbească mai multe sezoane la rând, şi a retrogradat ulterior până în liga a IV-a.

Mutarea AEK Bucureşti la Timişoara

În 2002, în urma unor conflicte cu membrii fondatori ai clubului, Zambon a decis mutarea echipei Poli Timisoara la Bucureşti. Clubul proaspăt promovat în prima ligă, AEK Bucureşti, s-a mutat, în urma deciziei managerului Anton Doboş, la Timişoara. Acest club, prin asociere cu membrii fondatori ai FC Politehnica Timişoara, a preluat numele şi culorile vechiului club, redenumindu-se Politehnica AEK Timişoara, pe cand Poli Timisoara activa intr-o liga inferioara.

Revenirea în Divizia A a fost urmată la scurt timp de venirea unui sponsor puternic, în persoana actualului preşedinte al clubului, Marian Iancu, şi a firmei cu sediul la Londra, Balkan Petroleum. Sponsorii respectivi au început să investească masiv în echipă, dorind ca echipa timişoreană să devină o putere a Ligii I.

Litigiul cu Claudio Zambon

De la mutarea clubului AEK Bucureşti în Timişoara, a început o serie de controverse între Claudio Zambon, patronul clubului de liga a IV-a şi conducerea clubului mutat la Timişoara. Claudio Zambon a susţinut că palmaresul şi culorile clubului îi aparţin şi că AEK nu avea dreptul să preia numele de Politehnica şi să folosească culorile alb-violet. Clubul Politehnica AEK a susţinut că a primit dreptul de utilizare a culorilor prin contractul de asociere semnat cu membrii fondatori.[2]

Litigiul a ajuns până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care a dat dreptate lui Zambon, obligând gruparea lui Marian Iancu să-şi schimbe numele şi să folosească alte culori. Astfel, în 2007, echipa lui Marian Iancu şi-a schimbat numele în FCU Politehnica Ştiinţa 1921 Timişoara, dar Tribunalul de Arbitraj Sportiv a considerat că noua denumire este în continuare uşor de confundat cu cea a clubului din liga a IV-a, dând ca termen limită pentru schimbarea numelui data de 30 iunie 2008, altfel acest club ar fi putut să nu fie primit în Cupa UEFA, competiţie în care s-a calificat în sezonul 2007-2008 al Ligii I. În consecinţă, de la această dată, clubul a fost redenumit Fotbal Club Timişoara, iar culorile clubului au devenit mov-alb-negru

Fotbal Club Timisoara sanctionata pentru nerespectarea unor puncte din contract

FC Timişoara a fost sancţionată pentru că nu a executat punctul 3 din hotărârea TAS, pronunţată la 25 aprilie 2008, referitor la interdicţia de a folosi culoarea violet, iar cele 6 puncte vor fi scăzute din totalul obţinut până în prezent de FC Timişoara în actuala ediţie a Ligii I.

De asemenea, FC Timişoara are un termen de 10 zile să execute punctul 3 din hotărârea TAS, pentru că gruparea bănăţeană este afiliată la FRF. În cazul în care bănăţenii nu vor pune în aplicare decizia CEx, FRF va pronunţa o sancţiune corespunzătoare, care poate merge până la excludere.

Comitetul Executiv al FRF mai solicită Ligii Profesioniste de Fotbal, pentru că este organizatoare a Ligii I, să ia toate măsurile pentru ca FC Timişoara să fie sancţionată.

În urma deciziei CEx, FC Timişoara a căzut de pe locul 5 pe poziţia a 12-a, şi are doar 7 puncte în clasamentul Ligii I.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, i-a informat, joi, pe membrii Comitetului Executiv cu privire la decizia FIFA în privinţa penalizării echipei FC Timişoara cu şase puncte, iar decizia forului mondial a intrat în vigoare, din această zi.

Omul de afaceri italian Claudio Zambon declarase miercuri că Federaţia Române de Fotbal va trebui să sancţioneze gruparea FC Timişoara cu şase puncte pentru că a folosit ilegal numele şi culorile Politehnicii Timişoara, urmând să fie obligată de FIFA dacă nu se va conforma. De asemenea, FC Timişoara va trebui să plătească câte 5.000 de euro pentru fiecare meci oficial jucat între 5 decembrie 2006 şi 5 iulie 2008, aşa cum se menţionează în decizia TAS 2006/A/1109.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a confirmat, miercuri, că FIFA a trimis o hârtie forului pe care îl conduce prin care i se cere ca FC Timişoara să fie penalizată cu şase puncte, iar această hotărâre va fi pusă în aplicare, pentru că FRF nu are ce să facă, este “doar executant”

Marian Iancu spune că l-a mituit pe “naşul” Mircea Sandu

Preşedintele clubului FC Timişoara, Marian Iancu, spune că i-a dat preşedintelui FRF, Mircea Sandu, mai multe sute de mii de euro pentru a-şi asigura protecţia acestuia când vine vorba de arbitraje şi comisii. În momentul în care a încetat să mai cotizeze la preşedintele FRF, acesta s-ar fi răzbunat, luând în seamă pretenţiile omului de afaceri Claudio Zambon, care se judecă pentru palmaresul şi însemnele clubului bănăţean cu Iancu. “I-am dat bani lui Mircea Sandu pentru că îmi spunea că este nevoie să mă asigure că voi fi arbitrat corect, că voi avea parte de dreptate pe la comisii.

Ceea ce spun eu sunt lucruri adevărate şi l-am invitat pe Mircea Sandu la detectorul de minciuni, iar dacă eu mint voi răspunde”, a afirmat Marian Iancu la emisiunea Fanatik Show. “Am dat foarte mulţi bani. Mai multe sute de mii. Eu eram la început, iar Mircea Sandu spunea pe o terasă la Mamaia că cei care intră în fotbal trebuie să fie protejaţi. Eu i-am spus că nu am nevoie de nimic. Vreau să fiu arbitrat corect, vreau să am parte de dreptate. Mai târziu m-am gândit că mai bine investesc numai la echipă. Din acel moment nu i-am mai dat nimic, iar FRF i-a dat acel act lui Zambon”, a adăugat Marian Iancu.

Suporteri iesiti in strada

Peste o mie de suporteri ai FC Timişoara, revoltaţi de penalizarea echipei, au protestat noaptea trecută pe străzile oraşului de pe Bega, după decizia Comitetului Executiv al FRF. Rămasă fără şase puncte, FC Timişoara a fost apărată în stradă de suporteri. Revoluţia suporterilor a avut parte de incidente între fanii furioşi şi forţele de ordine.

Suporterii furioşi ai FC Timişoara au blocat intrarea în oraş şi apoi au continuat manifestaţia în centrul Timişoarei. Marian Iancu, preşedintele FC Timişoara, vrea să se retragă din fotbal şi să vândă echipa.

O ploaie de pietre, gaze lacrimogene, un suporter a fost reţinut de jandarmi, iar altul a leşinat în mijlocul mulţimii. Suporterii furioşi au atacat cu pietre forţele de ordine, iar acestea au răspuns cu gaze lacrimogene. Protestatarii au scandat lozinci împotriva preşedintelui FRF, Mircea Sandu, şi împotriva FIFA.

Acum sa va zic si eu parerea mea. Timisorenii protesteaza pentru o echipa provenita din Bucuresti si pe care au adoptata deoarece Poli Timisoara cea adevarata joaca intr-o liga inferioara , mai exact in liga a IV-a. Un oras intreg sau poate chiar o tara doreste o asa zisa revolutie deoarece un om de afaceri a dorit sa faca o afacere cu o anumita echipa de fotbal. NU sunt de acord ca FRF sau orice alta asociatie sa le redea palmaresul , numele , culorile inapoi. Sunt drepturile omului de afaceri italian. Daca el doreste sa le dea de buna voie, bine , dar daca nu , atunci toti sa se conformeze.

In aceste momente in care fotbalul romanesc este zguduit de revolta suporterilor timisoreni, Suporter Club UTA se declara solidar cu cei care in Piata Operei manifesteaza pentru dreptate si curatenie in fotbalul romanesc.

Desi separati de o rivalitate de zeci de ani, nu putem sa nu observam ca avem un dusman comun in cancerul care a cuprins fotbalul romanesc inca de la varful sau. Daca lupta pentru palmares este a suporterilor violeti, lupta pentru curatirea fotbalului romanesc este a noastra a tuturor. Am fost cu totii victimele acestui sistem si este de datoria noastra sa luam acum atitudine.

De asemenea suntem revoltati de tratamentul barbar la care au fost supusi participantii la o manifestatie pasnica, in anul 2008, intr-un stat membru al Uniunii Europene.

Consideram ca acesta poate fi, din punct de vedere al suporterilor un adevarat moment 0 si indemnam pe aceasta cale pe toti iubitorii fotbalului din toata tara sa ia atitudine, sa manifeste pasnic pentru o revolutie in fotbalul romanesc.

Uniti putem obtine fotbalul la care visam!
Suporter Club UTA

Deci din cate vad eu din acest comunicat Suporter Club UTA doreste curatirea fotbalului romanesc nici de cum sa sprijine pe violeti. Asadar , mafiotul de Iancu poata sa faca ce vrea atat timp ca nu are dovezi care sa il incrimineze pe Sandu .
Sper ca v-am lamurit cat de cat cu acest fenomen si aceste asa zise revolutii.

Forzza UTA

Explore posts in the same categories: Uncategorized

Tags: , , , , , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

2 Comments on “Fenomenul “Timisoara””

  1. WhiteNight Says:

    SO … MUIE POLI

    FORTZA UTA FOREVER

  2. Danni11 Says:

    erau 2 echipe ale tm in C … stiinta tm si poli tm…aek bucuresti a venit cu dobos la tm si a fuzionat cu stiinta tm…pe cand zambon cu poli tm plecase..:D


Comment: