Si romanii participa la Apocalipsa

Cel mai mare accelerator din lume îşi aşteaptă debutul la Geneva. După 14 ani şi 8 miliarde de dolari, lansarea acestuia, la mijlocul lui iulie, ar putea aduce răspunsul la unele dintre cele mai importante întrebări ale oamenilor de ştiinţă. Pentru a le obţine, cercetătorii vor încerca să recreeze condiţiile pe care le-a avut universul la o trilionime de secundă după explozia iniţială, Big Bang.

CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetarea Nucleară) şi LHC (Large Hadron Collider) au devenit astfel cele mai populare abrevieri în comunitatea ştiinţifică, în această perioadă. Românii contribuie şi ei, după puteri, la ceea ce se anunţă cel mai ambiţios experiment de fizică nucleară.

Grupul de cercetători de la Departamentul de Fizică Hadronică de la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“, Bucureşti-Măgurele, coordonat de prof. dr. Mihai Petrovici, a terminat recent 20% din totalul modulelor de detectori ale unui subansamblu de detecţie al aranjamentului experimental ALICE. La acest proiect din cadrul CERN participă 1.000 de specialişti din 29 de ţări şi 86 institute de cercetare.

„Un experiment nu se face din plictiseală, nici din prea mulţi bani. Sunt întrebări la care vrem să găsim un răspuns cu toţii: materia întunecată, originea masei. Ce se va întâmpla la CERN e singurul fel prin care putem crea, la nivel de laborator, fenomenul care se presupune că a avut loc chiar în primele momente ale expansiunii Universului, cunoscut şi ca Big Bang“, spune Andrei Herghelegiu, care-şi pregăteşte masterul la centrul de la Măgurele.

Echipa este formată din 15 oameni. Un detector cere 7-10 zile pentru realizarea şi testarea completă. „Fiecare etapă are nevoie de timp pentru condiţii optime. Expediem în jur de 20 de module într-un transport datorită condiţiilor speciale de temperatură şi de ambalare impuse. Înainte însă fiecare detector se testează. Rezultatele fiecăruia sunt păstrate într-o bază de date, care va fi folosită în următorii 15 ani, cât se va desfăşura acest experiment“, adaugă Mariana Petriş, doctor în fizică şi cercetător la Măgurele.

La subsol, informaţiile din activitatea de laborator sunt păstrate în format electronic. Într-un zgomot infernal, făcut de procesoarele a peste 100 de servere de calcul, Cristian Andrei, student, ca şi Andrei Herghelegiu, explică pentru Cotidianul importanţa acestora în cercetarea fizicienilor: „Aici a fost realizată prima aplicaţie de GRID internaţional din România. La ora actuală peste 5 milioane de fişiere se salvează la noi, iar stocarea lor ajunge la 48 de Terrabytes“. „Fiecare particulă are o istorie, rezultată în urma datelor pe care le obţii despre ea, în experimente. La CERN, simularea unui eveniment, de exemplu, durează opt ore“, adaugă acesta. Până la sfârşitul anului, centrul de date coordonat de fizicianul Claudiu Schiaua va avea în jur de 300 de procesoare şi va livra aproximativ 5% din puterea de calcul şi stocare a GRID-ului internaţional asociat experimentului ALICE.

Sursa: Cotidianul

Deci incredibil . Acum aflu ca si romanii participa la distrugerea lumii. FRUMOS…nu am ce zice :|

Explore posts in the same categories: Uncategorized

Tags: , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

2 Comments on “Si romanii participa la Apocalipsa”

  1. difeRitu' Says:

    omului mereu i-a placut sa se autodistruga :) de ce sa nu se si autoanihileze? :) cum sa rateze o asemenea sansa :)

  2. farasens Says:

    lasă că au fost şi mai rele ..


Comment: